Raul Rusescu a revenit în Liga 1, la Academica Clinceni, acolo unde va fi din nou coleg cu Cristi Tănase și Florin Gardoș.
Anunțul că Raul Rusescu a semnat cu Academica Clinceni a fost făcut de Ilie Poenaru, iar atacantul în vârstă de 32 de ani este al treilea fost jucător al FCSB-ului care va juca pentru gruparea din Clinceni, după Florin Gardoș și Cristi Tănase.
„Da, a semnat (n.r. Rusescu). este jucătorul nostru, acum să-l aducem la un nivel bun de pregătire. Chiar arată destul de bine, surprinzător pentru mine. Denotă că este un jucător profesionst, care știe ce vrea. El s-a antrenat în perioada asta. Nu-l iau de la zero. Valoarea și experiența lui ne vor ajuta.
A avut oferte, prioritar era să meargă afară, dar până la urmă a ajuns aici, mai ales că și Gardoș și Tănase au fost un factor pozitiv în repatrierea lui”, a declarat Ilie Poenaru pentru Digisport.
Înainte să ajungă la un acord cu Academica Clinceni, Raul Rusescu s-a judecat cu Giresunspor, echipă care joacă în Liga 2 din Turcia, toate acestea după ce a solicitat să i se plătească salariile restante. Atacantul român a refuzat să își prelungească înțelegerea cu Giresunspor și presa din Turcia a anunțat că Raul Rusescu va încasa 250.000 de euro, reprezentând restanțele salariale.
Academica Clinceni nu a fost singura echipă care s-a interesat de serviciile lui Raul Rusescu. În urmă cu aproape două luni, Universitatea Craiova a intrat în cursă pentru semnătura atacantului român, după ce acesta a refuzat mai multe echipe din Turcia, dar cele două părți nu au ajuns la un acord.
Eu îmi doresc să am aici toţi foştii mei colegi. Dacă se zvoneşte şi e adevărat, chiar îl aştept aici şi ştiu foarte bine că ne poate ajuta şi poate să fie un marcator foarte bun. Vorbesc cu el în fiecare zi, pentru că este prietenul meu, dar nu pot să spun acum dacă o să vină sau nu. Sau dacă se întoarce în România. Deocamdată cred că nici el nu ştie – Cristi Tănase, despre venirea lui Raul Rusescu în Liga 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER